ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Comuna Bascov s-a înfrăţit cu o localitate din Republica Moldova

     La începutul lunii martie, o delegaţie a Primăriei şi Consiliului Local Bascov a fost prezentă în Republica Moldova, în localitatea Cimişeni din raionul Criuleni. Cu acest prilej, primarul Gheorghe Stancu şi omologul său de peste Prut, Valentina Pisarenco, au semnat documentele de înfrăţire ale celor două localităţi.

     Acordul de înfrăţire prevede realizarea în comun a mai multor proiecte socio-economice. „Vrem să avem o colaborare pe plan economic, social, cultural, sprijin între cele două localităţi, dar sper sprijinul să vină din partea noastră”, a spus cu acest prilej primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu. La rândul său, edilul localităţii Cimişeni a apreciat nivelul de dezvoltare al comunei Bascov, pe care a avut ocazia să o viziteze anul trecut, cu prilejul Zilei Comunei. „De la comuna Bascov avem de învăţat foarte multe lucruri, este o comună foarte dezvoltată, cu o infrastructură dezvoltată unde se lucrează mult, au foarte multe proiecte implementate”, a menţionat primarul Valentina Pisarenco.

     Cu prilejul semnării acordului de înfrăţire, la casa de cultură din satul Cimişeni a avut loc un spectacol susţinut de artişti locali, dar şi de cei ai ansamblului „Doina Bascovului”, după care locuitorii din Cimişeni şi fraţii lor de peste Prut au încins o horă în mijlocul satului. Localitatea Cimişeni este o comună de 2.680 de locuitori, atestată documentar încă de la 1660.

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud